Gândurile hrănite cu Emoție/Sentimente și oglindite în Imaginație, construiesc Realitatea.
Puterea Sănătății este în Organismul Uman și dacă Vrem Sănătate, atunci este bine să știm că această putere există deja în Noi.
Care este cauza diminuării puterii sănătății noastre? Aflăm Cauza printr-o evaluare a ceea ce facem. Atitudinea face diferența. Atitudinea noastră este de a consuma sau de a mări această Putere?
AutoVindecarea se face prin convingerea subconștientului de a-și genera propria Sănătate. Metafizica ne spune că AutoVindecarea este posibilă. Dacă subconștientul este convins că Sănătatea Există în corp, Puterea Sănătății crește și poate face ca boala să dispară.
Organismul uman este reînoit la fiecare opt luni. Dar cu ce se reînoiește el, dacă gândurile noastre sunt la griji și bătrânețe? Gândește-te, simte-te și imaginează-ți că Ești Veșnic Tânăr, pentru a cultiva Sănătatea și a trăi Sănătatea Perpetuă.
Întreține gânduri frumoase, dacă vrei să fii frumos. Învață-ți Mintea să simtă Inima și Gândul să simtă Emoția și să contureze Imaginea. Imaginea reflectată se transformă în Realitatea Ta. În acest fel vei ajunge la Frumusețea și Tinerețea Veșnică.
A judeca pe altcineva înseamnă să întorci oglinda către tine, iar defectele și urâțenia pe care o judeci, să o reflecți chiar tu în cele din urmă. Starea Ta, Imaginea Ta va oglindi suma gândurilor tale, cel care judeci. Observă-ți gândurile, reacțiile și analizează Realitatea pe care o creezi.
Dacă vrei să te schimbi, intră adânc în interiorul Tău, în Subconștient. Simte Conștient și exprimă-ți Bunătatea și Schimbă Interiorul Tău, dintr-o nouă perspectivă, creează-ți semnătura energetică.
Observă-ți gândurile și înlocuiește-le pentru a-ți Schimba Viața!